Posts Tagged ‘pdl’
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Bogdan Mazuru este una dintre variantele luate în calcul pentru funcţia de ambasador la Paris, alte nume vehiculate pentru acest post fiind Theodor Paleologu şi Sorina Plăcintă, variante care însă nu ar fi agreate de conducerea PDL, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse convergente.
Surse diplomatice au declarat că un nume luat în calcul pentru preluarea postului de ambasador al României în Franţa este cel al lui Bogdan Mazuru, diplomat de carieră care ocupă în prezent funcţia de secretar de stat în MAE pentru afaceri europene. Mazuru are un CV care îl recomandă în ceea ce priveşte activitatea diplomatică. El a fost în trecut prim colaborator la Misiunea Permanentă a României la NATO şi UEO, prim colaborator şi apoi însărcinat cu afaceri a.i. în SUA, reprezentant permanent al României la NATO şi ambasador în Germania, funcţie pe care a deţinut-o până la numirea sa ca secretar de stat, în ianuarie 2009.
Oficial, MAE nu a dorit să facă niciun comentariu pe tema numirii noului ambasador la Paris. De altfel, procedura de numire a acestuia nu ar fi fost demarată încă şi nu există, încă, o decizie finală. Nici decizia de rechemare de la post a lui Teodor Baconschi nu a fost semnată până acum, deşi acesta şi-a preluat mandatul de ministru de mai bine de o lună.
Pe de altă parte, surse din PDL au declarat pentru MEDIAFAX că Theodor Paleologu, care înainte de a fi numit ministru al Culturii în primul Cabinet Boc a fost ambasador în Danemarca, a figurat ca variantă pentru funcţia de ambasador la Paris, rămasă vacantă după ce Teodor Baconschi a fost numit la şefia MAE. De asemenea, o altă variantă pentru funcţia de ambasador la Paris provenea tot din PDL, aceasta fiind Sorina Plăcintă, senator în Colegiul uninominal 1 Vrancea şi fost ministru al Tineretului şi Sportului.
Deşi, după cum susţin sursele PDL, ambii ar fi fost dispuşi să plece la Paris ca ambasadori, partidul nu a agreat niciuna dintre variante, argumentul fiind că astfel s-ar fi vacantat un loc în Parlament, iar partidul nu dorea să fie angrenat în noi alegeri legislative parţiale.
Potrivit procedurii, ministrul de Externe urmează să formuleze o propunere pe care să o transmită la Guvern, spre avizare, şi, apoi, la Cotroceni, preşedintele având ultimul cuvânt.
Întrebat despre numirea unui nou ambasador la Paris, Teodor Baconschi, care a ocupat această funcţie până la sfârşitul lui 2009, declara într-un interviu acordat MEDIAFAX la 20 ianuarie că ministerul este în continuare “în căutarea unei figuri eligibile”. Baconschi făcea, la acea dată, un portret robot al viitorului ambasador. “Trebuie să fie fie o personalitate politică, fie o personalitate intelectuală, academică de prim plan, fie un top-diplomat, un senior-diplomat cu fapte în CV, cu experienţa unor ambasade importante. Deci, negăsind o persoană care să reunească toate aceste trei dimensiuni, va trebui să alegem dintr-unul sau altul din aceste registre. Dar vă asigur că întrucât sunt ataşat de relaţia româno-franceză voi căuta să propun un ambasador de cel mai bun nivel”, spuneaTeodor Baconschi .

Iata ce credea d-soara Elena Basescu EBA despre cum ar trebui sa fie femeile din PDL intr-un interviu mai vechi realizat de Ion Cristoiu,dar de actualitate acum.Chiar ca sunt o echipa…..haremul lui Base!
Nu credeam ca dupa 20 de ani de la revolutie am ajuns sa castigam libertatea limbajului vulgar.Oribil!
Victor Ponta (PSD)a declarat ca de acum inainte nu vor mai raspunde declaratiilor mincinoase ale lui Traian Basescu si ale membrilor PDL.”Il vom lasa pe Traian Basescu sa-si raspunda singur acuzatiilor care le face…Klaus Johannis a declarat neoficial ca este onorat sa fie investit in functia de prim ministru”
Lawrence Ellison, presedintele Oracle a tinut urmatorul discurs, ramas celebru, studentului care a terminat facultatea de mecanica pupincurista “Traian Basescu Academy Succesuri”,respectiv Marcel Hoara.
”Daca ma uit la tine,Marcelica nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur esti bulversat. Asta e normal. Totusi, te poti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca sa te judec pe tine,studentul celei mai renumite facultati de pupat in fund? Stai sa-ti explic.
Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si tu nu. Deoarece Bill Gates Microsoft, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si tu nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si tu nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si tu nu. Si nu in ultimul rand Gigi Becali a cazut la bacalaureat si tu nu.Si domnul respectiv este in ascensiune.
Acuma esti foarte bulversat. Si asta este foarte normal. Da-mi voie sa te incurajez, n-ai terminat degeaba facultatea si n-ai facut degeaba rost de o diploma. N-ai pierdut 5 ani degeaba, ai invatat sa muncesti pentru bani putini, sa iti faci cunostinte si sa faci cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca tine.(ospatari,tinichingii etc)
O sa ai nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca tu n-ai cazut la facultate n-o sa fi niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe Pamant chiar daca il vei lingusii vesnic pe Basescu. Si va trebui sa te impaci cu un salar patetic de 20.000 lei pe an, unde salariul il vei primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara. Acuma, probabil te gandesti daca mai e vreo speranta pentru tine? Nici o sansa.
TU Marcele, (Marcel Hoara-n.r.)esti deja pierdut, deja ai creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila. Acu’ ma adresez celor care inca nu au terminat cu PDL-ul: LASATI BALTA PDL-ul, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza….”
Traian Basescu se scuza spunand ca habar nu avea de viata personala a d-lui Crin Antonescu,desi la confruntarea de la Cluj parea ca avea habar.Adica cum d-le presedinte,vorbele v-au fost rastalamcite?De catre cine?Tot de catre dumneavoastra!Rau ati mai ajuns d-le presedinte daca va rastalmaciti singur!Nu e nevoie sa o intorceti ca la Ploiesti,ar fi fost de mult mai bun simt sa va cereti scuze lui Crin Antonescu,nu sa va scuzati ca nu ati stiut.
Opinii diverse privind femeile s-au pus pe tapet, in dezbaterea televizata dintre cei doi candidati la prezidentiale:Crin Antonescu si Traian Basescu.Interesant este ca Traian Basescu a citit “Levantul” lui Mircea Cartarescu.Ne minunam ca mai gaseste timp si de citit carti,deoarece se pare ca este foarte ocupat cu turismul electoral.Credem ca urmatorul citat din Levantul,i se potriveste mai mult lui Crin Antonescu decat lui Traian Basescu:
“-Poate revoluţiunea pentru care noi ne zbatem/ Ca să izbăvească neamul, să îl cureţe de patemi?”

Astazi a avut loc la Cluj o confruntare in direct intre Crin Antonescu si Traian Basescu. Crin Antonescul-a scos din sarite pe Traian Basescu,acesta in final acesta facand aluzii oripilante referitor la drama familiala a liderului PNL Crin Antonescu.Interesanta este tactica lui Basescu,care desi pana acum a refuzat confruntarile directe,brusc se hotaraste sa o faca,iar anuntul sau a fost ceva de genul:”sunt la Cluj,daca doriti o confruntare in direct sunt aici!”.Traian Basescu se transforma dintr-un presedinte jucator in unul trisor,pentru ca in mod normal acesta confruntare trebuia anuntata din timp celorlalti candidati.Mircea Geoana a refuzat sa participe motivand ca este deja programat in alta parte.Scuza liderului PSD indiferent ca e reala sau nu in mod sigur la facut sa piarda cateva procente bune.Indiscutabil discursul presedintelui a avut aceeasi tema,problema mogulior,Patriciu,Vantu si cu Voiculescu.In rest la capitolul criza sa stam linistiti va trece ea si asa!Concluzionand,cel care a reusit sa puncteze astazi in prima confruntare electorala,face to face,a fost Crin Antonescu candidatul liberal la presedentie,iar prestatia moderatorului…..jalnica!
Ex directorul TVR, Valentin Nicolau, afirma că preşedintele Traian Băsescu i-a cerut, încă de la inceputul mandatului său, în 2004, să schimbe şeful departamentului de ştiri de la televiziunea naţională şi să o numească în această poziţie pe Rodica Culcer. Valentin Nicolau a fost atacat în prima conferinţă de presă ţinută de Traian Băsescu în calitate de preşedinte al României ca urmare a refuzului acestuia de a pune in pozitia de sef al departamentului de stiri o persoană despre care se vorbeste că are legătură cu serviciile secrete.


